Multora dintre noi ni s-a intamplat sa ne simtim atrasi de o anumita persoana chiar si la o prima intalnire , ca apoi aceasta atractie sa se transforme in sentimente, afectiune, dor, dar apoi..inevitabil apar despartirile, despartiri cu promisiuni de revedere, de keep in touch. Feeling-ul despartirilor le-am simtit la terminarea liceului, facultatii, la despartirea de o persoana draga (care , in majoritatea cazurilor pleaca in alta localitate, tara). Si atunci se insereaza un sentiment de tristete. pacat..ar trebui sa ne bucuram ca am avut parte de prieteni, colegi buni, nu? si sa mergem mai departe. si mai ales sa respectam promisiunile facute... cu toate astea suntem tristi.
Deja s-au strans prea multe despartiri, dar stiu ca prieteniile bune sunt puternice si oricat de mare ar fi distanta mereu se va gasi o oportunitate de intalnire.
Deja s-au strans prea multe despartiri, dar stiu ca prieteniile bune sunt puternice si oricat de mare ar fi distanta mereu se va gasi o oportunitate de intalnire.
vorbesti din experienta proprie? :) care iti e regretu cel mai mare? :)
RăspundețiȘtergereExperienta proprie. Nu m-am gandit la cel mai mare regret...si nici nu cred ca mi-ar face placere sa ma gandesc.
RăspundețiȘtergerepai , asta se intampla la tot pasul in romania de astazi , trebuie sa ne obisnuim , sa mergem mai departe si sa ne facem cat mai multi prieteni ... nu stiu , de exemplu eu nu simt tristete pentru distanta care ne desparte de anumiti prieteni ,asta-i viata , cand se vor pune pe picioare se vor intoarce sau eu ii voi vizita ... viata-i dura ;))
RăspundețiȘtergeredupa atata vreme de la articol asta abia acum il vad, ce-i drept nici pe tine nu te stiu de mult timp. acum inteleg frica ta. chiar daca nu ne mai vedem, desi nu plec nicaieri, prin despartire nu inseamna sa pierzi. numai simplu fapt ca te-am cunoscut am castigat ceva, am creat un loc numai al tau, si amintirea ramane vesnic. scuze ca nu semnez, nu m-ai dat nici un nume. deci raman anonim
RăspundețiȘtergere